B.A.Stănescu: FILB, care a deschis drumul altor festivaluri, pune publicul în legătură cu scriitorii

B.A.Stănescu: FILB, care a deschis drumul altor festivaluri, pune publicul în legătură cu scriitorii
Publicat: 04/12/2014, 18:02

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), care se desfășoară în perioada 3 – 6 decembrie, a debutat miercuri, la Clubul Țăranului, în prezența organizatorilor și a scriitorilor români și străini invitați.

„Împlinim 7 ani de FILB. Când am început festivalul ăsta, băiatul meu cel mare avea câteva luni, acum merge la școală. Cam asta e și cu FILB-ul, cred că de la anul va trebui să meargă singur la școală. (…) Când am început noi FILB-ul nu exista alt festival de literatură pe piață, cu excepția celui – absolut închis – de la Neptun, unde se vedeau scriitorii între ei, și îmi place să cred că ceea ce se întâmplă acum și anume festivalul de la Iași (Festivalul internațional de Literatură și Traducere Iași, n.r), festivalul de la Timișoara (Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, n.r), festivalul pe care îl face Cosmin Perța (Târgul Național al Cărții de Poezie / Festivalul Internațional de Poezie București, n.r), festivalul de la Bistrița se trag oarecum din inițiativa asta de a pune publicul în legătură cu scriitorii și scriitorii români în legătură cu scriitorii străini”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, în deschiderea Festivalului de Literatură de la București.

De asemenea, acesta a precizat că, începând de anul viitor, nu va mai fi președintele festivalului, Oana Boca urmând să preia această funcție.

Scriitorii invitați la deschiderea FILB 7 au fost Andrea Bajani, unul dintre cei mai cunoscuți prozatori italieni din noua generație, îndrăgit de cititorii români datorită romanului „De vei lua aminte la greșeli” (Humanitas, 2011), Immanuel Mifsud (Malta), foarte cunoscut pentru prozele sale extrem de provocatoare din punct de vedere tematic, laureat al premiului național al cărții din Malta și al premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011, Mihai Radu, autorul romanului „Sebastian, ceilalți și-un câine”, apărut la editura Polirom în 2014, și M. Duțescu, autorul romanului „Uranus Park”, apărut la editura Polirom în 2014. Cei patru scriitori au citit fragmente din romanele lor.

Andrea Bajani a spus că, în momentul în care organizatorii i-au cerut să vină la FILB și să citească un fragment din romanul său, „nu a știut ce să facă”.

„Am un singur roman tradus în România și de fiecare dată când vin aici citesc mereu aceleași pagini. Este un deja-vu”, a declarat scriitorul.

Ca să nu se pună și anul acesta în aceeași situație, Andrea Bajani a citit fragmente din romanul „Ogni Promessa” (Einaudi, 2010), fragment tradus din limba italiană de Cerasela Barbone. Cei prezenți la eveniment au primit fragmentul tradus în limba română.

La rândul său, Immanuel Misfud (Malta) a citit un fragment din romanul „În numele Tatălui (și al Fiului)”, carte distinsă cu premiul Uniunii Europene pentru literatură în 2011. Ediția în limba română a apărut în 2014, la editura Polirom, în traducerea Denisei Duran. De asemenea, publicul a primit fragmentul tradus în limba română.

Totodată, scriitorii români Mihai Radu și M. Duțescu au citit fragmente din romanele lor, respectiv „Sebastian, ceilalți și-un câine” (apărut la editura Polirom, în 2014) și „Uranus Park” (apărut la editura Polirom, în 2014).

Moderatoarea evenimentului a fost Luminița Corneanu.

La Festivalul Internațional de Literatură de la București vor avea loc întâlniri, ce includ lecturi publice, dezbateri și dialog între cititori și scriitorii români și invitații din străinătate, iar diversitatea este conceptul care stă la baza teoretică a evenimentelor.

Evenimente de la FILB 7 vor avea loc la Clubul Țăranului, British Council, Librăria Bastilia și Cărturești (Verona), iar intrarea va fi liberă.

Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB) așază față în față zece nume importante ale literaturii universale contemporane (scriitori din Brazilia, Palestina, Malta, Ucraina, Marea Britanie, Italia, Ungaria, Elveția și Republica Moldova), alături de nouă scriitori români contemporani de referință.

Astfel, la FILB 7 vor avea loc mai multe evenimente: serile „clasice” de lecturi publice și dezbateri de la Clubul Țăranului (pe 3, 4, 5 și 6 decembrie, cu începere de la ora 18.00), precum și trei evenimente distincte; la Librăria Bastilia – salon literar cu scriitoarea maghiară Krisztina Tóth și Cezar Paul-Bădescu, cu tema „Schimbarea de regim în literatura contemporană”, o întâlnire cu prozatorul elvețian de origine română Marius Daniel Popescu la Cărturești Verona, moderată de jurnaliștii Vlad Stoicescu și Andrei Crăciun, și un eveniment dedicat iubitorilor de literatură SF & Fantasy, la British Council – întâlnirea cu prozatorii britanici Paul McAuley și Richard Morgan.

Lista invitaților din străinătate vine să susțină tema ediției din acest an: Serghei Jadan, unul dintre cei mai importanți scriitori ucrainieni din noua generație, Toni Marques, prozator în ale cărui povestiri se reflectă realitățile Braziliei autentice, președintele celui mai important festival internațional de literatură din Brazilia, FLUPP, Emilian Galaicu-Păun (Republica Moldova), poet, prozator, traducător și publicist, Immanuel Mifsud (Malta), Andrea Bajani (Italia), Najwan Darwish (Palestina), poet de o sensibilitate aparte, unul dintre liderii noii generații de scriitori, dar și un foarte lucid critic al societății, Krisztina Tóth (Ungaria), poetă și prozatoare remarcabilă, multipremiată, ale cărei cărți au apărut în traducere la cele mai prestigioase edituri europene, și Marius Daniel Popescu (Elveția), prozator de origine română, unul dintre membrii importanți ai „Grupului de la Brașov”, stabilit la Lausanne din 1990, unde este scriitor (laureatul celui mai râvnit premiu literar din Elveția, „Robert Walser”, pentru romanul său de debut), șofer de autobuz și impresar literar pentru deținuți.

De asemenea, la cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București vor participa Paul McAuley (Marea Britanie), autor a peste 20 de romane și a mai multor volume de proză scurtă și, totodată, un artist preocupat de muzică și film, laureat al multor premii importante, precum Philip K Dick Memorial Award, Arthur C. Clarke Award și British Fantasy Award, dar și Richard Morgan, unul dintre cei mai cunoscuți autori britanici contemporani de literatură SF și fantasy, tradus cu succes în mai multe limbi.

Programul complet al FILB 7 poate fi consultat pe www.filb.ro.

Festivalul Internațional de Literatură București (FILB), un proiect inițiat în 2008, de scriitorii Vasile Ernu și Bogdan-Alexandru Stănescu, alături de Oana Boca Stănescu (manager cultural), este un eveniment internațional dedicat literaturii, care poartă amprenta Capitalei. Echipa organizatorică îi reunește pe Bogdan-Alexandru Stănescu, Oana Boca, Vasile Ernu și Ioana Gruenwald.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de...